Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, vineri, sancțiunile decise de Comisia de Apel a UEFA în data de 30 mai cu privire la clubul Beșiktaș Istanbul, suspendat din toate competițiile europene.
Conform site-ului oficial al TAS, tribunalul a confirmat următoarele decizii: „Beșiktaș JK este exclusă din următoarele două competiții UEFA la nivel de cluburi la care se va califica în următoarele cinci sezoane; Excluderea pentru a doua competiție este suspendată pentru o perioadă de probă de cinci ani; Beșiktaș JK este amendată cu 200.000 de euro, sumă din care la plata a 100.000 de euro este valabilă o suspendare pentru o perioadă de cinci ani de probă„.
Gruparea turcă Beșiktaș Istanbul a fost suspendată, la 30 mai, de UEFA din toate competițiile europene, după ce conducătorii clubului au încercat să inducă în eroare forul european în ceea ce privește rezultatele financiare. Beșiktaș a mai făcut în luna mai obiectul unei anchete a UEFA, când gruparea turcă a fost amendată cu 600.000 de euro și a primit un avertisment că în cazul în care va comite din nou astfel de erori în următorii cinci ani, atunci sancțiunea va fi de suspendare pentru doi ani. Inspectorii UEFA au făcut apel la decizia Comisiei de Disciplină, iar forul european le-a dat acestora dreptate, suspendând clubul din Istanbul pentru un an din toate competițiile organizate de UEFA, dar și reducând amenda de la 600.000 la 200.000 de euro.
Potrivit presei din Turcia, clubul Beșiktaș a fost sancționat deoarece nu a plătit impozite și pentru că salariile jucătorilor și stafului tehnic s-au plătit cu întârziere.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER